Homosexualitatea – între propagandă și vindecarea în Hristos

Image

“Ştiu că lumea este condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală, dar asta nu trebuie să ne impresioneze prea tare” (Horia Bernea)

Luna aceasta, cu sprijinul Uniunii Europene, are loc în România şi în alte ţări europene, luna istoriei homosexualilor, bisexualilor, travestiţilor şi lesbienelor, eveniment care urmăreşte să pângărească imaginea celui care a fost un contestatar declarat al lor, Horia Bernea, un luptător pentru Cruce, un om care vedea cu totul altfel valorile europene. Chiar dacă prevăzuse puterea promotorilor homosexualităţii în politică, Horia Bernea îndemna la demnitate, trăire creştină, şi să nu ne temem de propaganda lor, dar astăzi s-a ajuns prea departe.

Conform DEX-ului, homosexualitate = Perversiune sexuală care constă în atracția sexuală față de indivizi de același sex; pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală.

Legislaţia românească pedepseşte orice prejudiciu adus de homosexuali demnităţii umane, chiar dacă în 1996 s-a modificat constituţia la cererile mai marilor Europei în favoarea homosexualilor. Sunt prevăzute pedepse cu închisoarea pentru cei care îndeamnă la astfel de relaţii homosexuale pe ceilalţi, pe cei care care întreţin astfel de relaţii cu minori, sau dacă aceste relaţii duc la sinucideri, legea prevede pedeapsa de la 5 la 25 de ani de închisoare.

Printre parterenii aleşi de organizatorii acestui festival păgân se afla şi Muzeul Ţăranului Român, muzeu care a luat fiinţă datorită strădaniilor pictorului Horia Bernea, fiul filozofului mărturisitor Ernest Bernea, de a cărui muncă doresc să îşi bată joc astăzi vrăjmaşii ortodoxiei româneşti, în parteneriat cu actualul director al muzeului.

Deşi numeroase asociaţii ortodoxe în frunte cu “Alianţa pentru Demnitate Naţională” condusă de Iulian Capsali, “Asociaţia Ortodoxia tinerilor”, “Familia Ortodoxă” , “Pro Vita Bucureşti”, “Asociaţia Christiana” şi alte asociaţii ortodoxe, au trimis o scrisoare deschisă conducerii muzeului, dar directorul actual a răspuns exact ca politicienii români când sunt traşi la răspundere, cu un limbaj de lemn, cu sofisme, încercând să se disculpe şi să arate supunerea faţă de comisia europeană şi de ambasaba SUA, cea care care sprijină continuu de după 90 încoace propaganda homosexuală în România. Prin această colaboare tacită directorul s-a delimitat totodată de valorile pentru care a luat fiinţă acest muzeu, valorile creştin ortodoxe. Dar față de perversiuni se pare că nu.

 

În anul 1953 muzeul a fost numit Lenin Stalin, şi folosea propagandei comuniste, dar după 90 o mână de creştini evlavioşi au încercat să-i redea țăranului demnitatea de ţăran autentic, drepcredincios, şi să fie reprezentat cum se cuvine, nu o unealtă a unui regim ateu. Din păcate astăzi, noii propagandiști ai revoluției sexuale se folosesc de credinţa, arta, cultura şi meşteşugul ţăranului român într-o direcţie opusă celor la care au aspirat strămoşii noştri, valori care ni se fură sau ne sunt terfelite în faţa noastră.

Iar aceasta nu este prima tentativă de batjocorire a muzeului de către propria conducere. În timp ce muzeul era condus de către Vintila Mihăilescu, fostul director al muzeului, a fost desfiinţată expoziţia de pictură “Crucea” pe motivul de a nu aluneca în idolatrie pentru Horia Bernea , apoi s-au organizat conferinţe despre energiile zen în ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Gheorghe în studioul “Horia Bernea”, aufost proiectat tot aici filmul satanic “Antichrist” , iar asta mă duce du gândul la o răzbunare la adresa domnului Bernea, comandată de către intelectualitatea păgână, care a fost împiedica să se manifeste imediat după revoluţie, aşa cum ar fi dorit, şi cum acţionează astăzi cu atâta obrăznicie.

Pentru propagandă vor folosi după cum declară chiar organizatorii ei o serie de proiecţii de filme, teatru, discuţii, petreceri, la care sunt invitaţi nu doar cei care au astfel de devieri, dorind să sensibilizeze opinia celorlalţi şi să câştige militanţi pentru cauza lor. Astfel de mijloace foloseau şi comuniştii când au implementat noua lor orânduire socială. Au înlocuit apoi sărbătorile creştine cu serbările ateo-comuniste, după cum astăzi se încearcă înlocuierea treptată a sărbătorilor creştine cu tot felul de sărbători şi festivaluri ale perverşilor sexuali, ale feministelor, zile ale pământului, ale muncii şi altele de genul acesta.

Nu găsim în calendarul Europei printre sărbătorile majore Crăciunul, dar Ramadanul este declarat sărbătoare majoră. Nu se serbează triumful creştinismului în Europa, nu se dedică nici măcar o zi în care să fie memorat Împăratul Constantin, primul împărat creştin care a schimbat fața Europei, nu se dedică nici o lună oficială, nici o zi, nici un eveniment cultural dedicat creştinării Europei, culturii creştine, martiriului creştin, eliberarea de sclavagism şi de orgiile păgâne pe care a dus-o Mântuitorul Hristos, nici măcar rolul cultural al creştinismului nu mai este recunoscut. În schimb, orice perversiune, orice anomalie este ridicată la rang de virtute şi trebuie găsiţi militanţi pentru cauza lor.

În Franţa se luptă de peste 200 de ani împotriva lui Dumnezeu pe față, în numele democraţiei şi al dreptăţii sociale, de la 1789, dar abia de curând antihriştii revoluţionari au reuşit să legalizeze căsătoriile homosexuale , deşi nu au mai ţinut cont de nici un fel de valoare democratică propovăduită de ei. Aproxiamativ 1 milion de oameni au protestat împotriva acestei legi anormale, dar parlamentarii francezi, cu excepţia unei părţi nesemnificative, a aprobat această lege, ignorând poporul pentru ale cărui drepturi pretinde că se luptă.

Revoluţia Franceză a fost un început de drum în răsturnarea vechilor valori creştine și de aici au pornit ideile socialiste, anarhiste ca mai apoi să se ajungă la revoluţia bolşevică.

Tinerii ruşi care mergeau la studii în Franţa au fost vrăjiţi de ideile revoluţionare, aducând-le în ţara lor şi răspândindu-le celor orbi la minte. Asta se întâmpla când intelectualitatea este orbită de marile pseoduvalori ale vremurilor, distrugând orice fel de valoare autentică, orice fel de demnitate umană, ajungând la nihilism. Astăzi, după atâția ani de teroare ateistă, în Rusia sunt interzise orice fel de manifestaţii homosxuale, dar se găsesc tot felul de teribilişti care spun că vor mărşălui chiar ilegal, şi provoacă scandaluri în presa occidentală, Rusia primind mai multe sancţiuni din acest motiv. Cu toate acestea politicienii ruși nu fac nici un compromis cu neleguitii. Dar ridic un mare semn de întrebare: manifestările anarhice au fost sancţionate și de conducerea ţaristă aproape 1 secol, dar totuşi, în 1917 inevitabilul s-a produs. Se va produce şi în restul Europei, cu alte metode decât cele violente, prin războiul psihologic şi al constrângerilor economice şi politice, o revoluţie homosexuală?

Homosexualitatea duce de foarte multe ori la boli grave, fizice şi psihice ce pot produce moartea. Virusul Hiv şi cel hetapic, de exemplu, poate fi contactat mult mai uşor de către un homosexual, decât un heterosexual, în plus homosexualii îşi pierd respectul de sine, sunt mai predispuși la depresii, boli psihice şi ajung de multe ori chiar la suicid.

Jamey Rodemeyer, un adolescent de 14 ani care s-a sinucis, declara înainte: „Lady Gaga mă face atât de fericit. Mi-a arătat că m-am născut astfel. Şi ăsta-i sfatul pe care vi-l dau, de la ea: «Eşti născut astfel. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să-ţi ţii fruntea sus şi vei ajunge departe…»” Şi iată cât de departe a ajuns dacă a urmat sfaturile divei Lady Gaga.

După cum spuneam, această revoluţie anticreștină se întinde pe secole, a durat şi vă mai dura poate încă câteva secole, până la sfârşitul veacurilor. Am vorbit de Revoluţia Franceză şi ideile ei care nu au pierit, care nu au luat naştere de atunci ci de la căderea lui Lucifer, care tot luptă cu Dumnezeu şi creaţia Sa.

„Cultura iubirii nu se va schimba peste noapte, aşa că am început treptat. Dar voi sunteţi răspunsul, voi sunteţi viitorul!”. (Lady Gaga)

O spun cu gura lor aceşti “binefăcători” că lupta continuă, această urâciune a pustiire e plănuită de mult, dar datorită delăsării noastre, a celor care ar trebui să fim sarea pământului, Dumnezeu le permite să câştige teren. Foarte mulţi din păcate au căzut în ghearele acestor fermecători revoluţionari care de-a lungul timpului s-au folosit de milioane de suflete nevinovate pe care le-au păcălit şi făcut să lupte pentru cauza lor şi au sfârşit tragic.

Lady Gaga este de altfel o susţinătoare a homosexualilor pe care-i sprijină şi financiar şi în public. Ea îşi îndeamnă adepţii la luciferanism prin autoadorare, autocompătimire, ceea ce dă naştere tuturor perversiunilor şi depărtarea de Dumnezeu. Singura revoluţie adevărată a făcut-o Iisus Hristos, atunci când a creat omul nou, omul care se luptă cu patimă, cu fărădelegea, pentru a dobândi Raiul pierdut, nu cel care încearcă să şi-o justifice. Acela care vrea să justifice patima în numele iubirii şi nu să o condamne, nu iubeşte, ci (se) amăgeşte.

În numerele trecute ale revistei Familia Ortodoxă găsim articole în care se arată că programa școalară din ţări precum Spania sau Germania prevăd educaţia sexuală a copiilor începând de la 5 ani. În acest tip de educație copiilor li se spunecă relaţii sexuale normale pot fi practicate cu persoane de acelaşi sex şi cu animale, iar în desenele animate ” X-men” , doi “super-eroi” homosexuali se căsătoresc între ei.

De aici mintea copilului devine stricată, de aici apar confuziile, atracţiile nefireşti către persoane de acelaşi sex, sau poate şi către dobitoace, apoi vine Lady Gaga, şi alţi fii ai pierzării care le spun că e normal să fie aşa, să lupte pentru cauza lor, și abia la urmă vedem unde ajung aceste biete făpturi.

Dar, cine este fără de păcat să arunce cu primul cu piatra. Şi noi suntem oameni, şi avem păcatele noastre, şi noi avem aprinderi spre desfrânare, şi orice relaţie sau gând la desfrâu te face vinovat în faţa lui Dumnezeu ca şi pe homosexuali. O serie de bărbaţi au fost intervievaţi în privinţa homosexualitaii practicate între bărbaţi, iar mulţi au spus că sunt împotrivă, dar când au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu relaţiile de lesbianism au răspuns afirmativ. Acei bărbaţi sunt la fel de păcătoşi la fel ca şi cei pe care-i condamnă.

Cu toate acestea, homosexualii sunt fraţi ai noştri în Adam, iar unii dintre ei şi în Hristos, de aceea dorim îndreptarea lor, dar nu suntem de accord cu patima lor şi cu promovarea ei. Dorim să fim scutiţi de marşuri, manifestări şi alte afişări indecente ale lor în public, în centre universitare, în şcoli, teatre, muzee şi alte locuri pe unde se cuibăresc, şi orice fel de propagandă ascunsă în filme, desene animate emisiuni TV, etc.

Sunt psihologi și mai ales duhovnici care pot trata homosexualitatea, ei pot fi ajutaţi dacă vor o viaţă normală, dar trebuie să îşi dorească asta, să iasă din minciună, pentru că Domnul le dă puterea să se ridice din această patimă.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a comment